marime font: A A | ShareThis | trimite pe yahoo messanger | printeaza Print
« lista interviuri

Livia Graur si Renata, fiica ei, la gradinita

Care este cea mai amuzantă întâmplare de la grădiniță?
 
Cred că una dintre cele mai amuzante întâmplări cu Renata la grădiniță s-a petrecut chiar la serbarea de sfârșit de an. Timp de mai bine de două luni, am repetat poezia pe care Renata trebuia să o recite - avea rol de prezentator și urma să dea startul serbării. Așa că și noi ne-am luat rolul în serios și am încercat să îi repetam în fiecare zi versurile, astfel încât să fie copilul pregătit pentru „marele moment”. Și, cu toate că are o memorie extrem de bună și reține fel de fel de chestii, vorbește extrem de corect, iar noi am zis că a învățat ce trebuia, când a început evenimentul. A scos doar trei cuvinte... Toată lumea a rămas cu o grimasă pe față ...iar noi, am început să aplaudăm de parcă totul era perfect. În schimb, când a venit rândul celor mai mari să danseze, s-a postat în mijlocul lor, în centrul atenției, cu toate că nu știa dansul și a făcut toate mișcările întocmai.


Cum vă împărțiți programul ca să puteți sta cu Renata?

Încercăm să îmbinăm treburile de zi cu zi, astfel încât să fim mereu cu ea. Nu am vrut să apelăm la o bonă și am considerat că este mai bine să crească alături de noi. Așa că facem tot posibilul să stăm cât mai mult împreună și să ne dezvoltăm așa cum ni se pare de cuvință. Mai ales că și noi avem foarte multe de învățat de la ea, nu doar invers.

***

Livia Graur prezintă Focus 16.30, la Prima TV.


***
Urmariţi-ne si pe www.primatv.ro si www.facebook.com/PrimaTVRomania

Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau