marime font: A A | ShareThis | trimite pe yahoo messanger | printeaza Print
« lista interviuri

Află cum vor petrece finalul de an Diana Bart şi Alexandru Constantin

Rep: De ce ati schimbat numele si ora emisiunii?
Diana Bart: Telespectatorii şi-au dorit să ne vadă la o ora mai accesibilă, de aceea acum prezentăm o emisiune de la ora 19.30. Numele Focus Magazin reflectă faptul că este un format nou, în care avem mai multe tipuri de reportaje din zona de lifestyle, beauty sau hobbyuri.
Alexandru Constantin: Telespectatorii ne rugau să începem mai devreme. Acum, fiind în prime time, acoperim o categorie mai largă de privitori şi venim în întâmpinarea lor cu sfaturi utile privind timpul liber sau trucuri de îngrijire personală, de exemplu.

Rep: Schimbarea a venit la pachet si cu alt continut (altfel de reportaje)?
Diana Bart: De aici numele de „Focus magazin", pentru că de această dată nu abordăm doar materiale mondene, ci şi sfaturi de frumuseţe sau vacanţe. 
Alexandru Constantin:Evident, pentru că ajungem acum şi la o altă categorie de oameni: la cei care urmăresc, Focus 18:00, jurnalul de ştiri al Prima TV. Prin urmare, avem şi reportaje de lifestyle, idei de vacanţe etc.

Rep: Ce invitat ti-a dat emotii pana acum?
Diana Bart: Fiecare invitat îţi dă emoţii constructive, dar cele mai mari emoţii mi le-a dat Dan Chişu, atunci când l-am avut în emisiunea culinară pe care o prezentam. 
Alexandru Constantin: Ştiu că Bogdan Vlădau a ajuns într-o seară cu fix 3 minute înainte să intrăm în direct. Mi-a dat o stare de nervozitate mai degrabă, decât emoţii.

Rep: Ce persoana publica ai vrea sa vina la un moment dat in emisiunea voastra?
Diana Bart: Andi Moisescu, Oana Cuzino sau Andreea Esca. 
Alexandru Constantin: Toţi cei pe care i-am vrut au venit fie la Focus Magazin, fie la cealaltă emisiune pe care o realizez, Constantin 60.

Rep: Cat timp te pregatesti pentru o editie de Focus Magazin? La cat vii la serviciu?
Diana Bart: Ajung în redacţie pe la 16:30, citim toate textele şi ştirile emisiunii, ne decidem asupra titlurilor. La ora 19:00, în cadrul jurnalului de ştiri "Focus" avem o intrervenţie în direct, un scurt promo al emisiunii din ziua respectivă, apoi intrăm cu emisiunea în direct, între 19:30 - 20:15. 
Alexandru Constantin: Sunt câteva ore bune care cer pregătirea intro-urilor, documentarea referitoare la invitat, discuţia cu echipa despre ce urmează să se întâmple în emisiune.

Rep: Inainte, terminati emisiunea foarte tarziu. Acum ca ati schimbat ora, pentru ce aveti mai mult timp?
Diana Bart: Eu petrec mai mult timp seara cu logodnicul meu, care în timpul zilei are un program încărcat. Dacă înainte ajungeam după miezul nopţii acasă, acum intru pe uşa pe la opt şi jumătate.
Alexandru Constantin: Pentru gatit. :-)

Rep: Ce faci in timpul liber? Ce pasiuni/ preocupari ai?
Diana Bart: Mă plimb, vizitez, pictez, desenez, gătesc. 
Alexandru Constantin: Timpul liber nu este un punct forte al meu. Sunt şi student la actorie, ceea ce îmi răpeşte din timp destul de mult. Începând din noiembrie urmează să lansez “Atelierul de creaţie media”, primul workshop de gen din România, menit să pună bazele lucrului în faţa camerei de filmat, pentru cei interesaţi de o carieră de reporter sau prezentator în televiziune. Spun că este inedit proiectul, pentru ca voi aduce, ca metoda de lucru, foarte multe elemente de pedagogie din zona actoriei, spre zona de televiziune.

Rep: Ce planuri ai pentru acest sfarsit de an? 
Diana Bart: Să ne mutăm în casă nouă şi să petrecem Crăciunul acolo, împreună cu părinţii noştri.
Alexandru Constantin: Mi-aş dori tare mult să petrec Crăciunul în Oradea, cu familia. Vedem în funcţie de timp.

Rep: Ce stire despre tine aparuta intr-o publicatie (tabloida sau nu) te-a deranjat cel mai mult?
Diana Bart: Până acum nu m-a deranjat nici o ştire despre mine, dar nici nu dau curs unor situaţii care să mă pună într-o lumină proastă. 
Alexandru Constantin: Una de prin 2011, care mai mult m-a amuzat decât m-a deranjat: că mi-ar fi pus pile Cristina Țopescu să ajung prezentator.

Rep: Diana, cum merg pregatirile pentru nunta?
Diana Bart: Nu ne stresăm, nu vreau să fie o pacoste pregătirea nunţii, mai avem până în vara anului viitor, aşa că facem totul pas cu pas şi în cel mai plăcut mod. 

 

Sursă: TV Mania

Adauga comentariu:
Numele tau:
Comentariul tau